NISSAN PRELUNGește PARTENERIATUL GLOBAL CU UEFA CHAMPIONS LEAGUE
Astăzi, 11 septembrie 2017, Nissan a anunțat prelungirea cu trei ani a parteneriatului la nivel global cu UEFA Champions League, incluzând și UEFA Super Cup.
Acordul s-a semnat înainte de primul meci al sezonului 2017/2018 UEFA Champions League, astfel încât constructorul japonez devine partener oficial până la finalul sezonului 2020/2021. Parteneriatul cu UEFA Champions League, care a debutat în sezonul 2014/2015, continuă să fie cea mai mare investiție a mărcii în zona sponsoring-ului sportiv.
UEFA Champions League este cea mai urmărită competiție sportivă a planetei, cu o audiență cumulată de peste 3,6 miliarde telespectatori la nivel mondial pe sezon. Finala UEFA Champions League din 2017 a atras o audiență globală de peste 160 milioane de persoane, mai mult decât oricare alt eveniment sportiv al anului. Milioane de persoane au urmărit finala în care Real Madrid a învins Juventus și a câștigat al 12-lea titlu Champions League.
„Inovație și pasiune sunt cuvintele-cheie pentru brandul Nissan, iar parteneriatul nostru cu cel mai pasionant eveniment sportiv al planetei în ultimii trei ani s-a înscris perfect în această filozofie”, a declarat Roel de Vries, Corporate Vice President, Global Head of Marketing Nissan. „Suntem încântați să prelungim acest parteneriat pentru încă trei sezoane, inițiativă ce va rămâne în centrul strategiei noastre globale de marketing”.
Ca parte a noului contract, Nissan va continua să aibă drepturi extinse la meciurile UEFA Champions League, dar și acces la alte drepturi exclusive, precum activările Center Circle Carriers sau UEFA Champions League Goal of the Week, prezentate de divizia digitală Nissan.
Comentând despre prelungirea contractului, Guy-Laurent Epstein, Marketing Director UEFA Events, a declarat: „Suntem încântați să continuăm parteneriatul cu Nissan după un prim ciclu de foarte mare succes. Nissan este un sponsor extrem de implicat și valoros în promovarea competiției la nivel global. Brand-ul UEFA Champions League crește în popularitate de la an la an iar platforma pe care o propune permite brand-urilor de top precum Nissan oportunitatea de a se conecta și interacționa cu fani ai football-ului din întreaga lume.”
Jucătorul legendar Gareth Bale a celebrat acest anunț printr-un moment inedit, instruind un grup de elevi să reproducă golul său emblematic, decisiv în finala din 2014 cu Atletico Madrid.
Alte parteneriate Nissan în sport
Parteneriatul cu UEFA Champions League este unul dintre exemplele de implicare Nissan în lumea sportului precum: evenimente internaționale de crichet, Cupa Mondială ICC, Liga Canadiană de Football, Heisman Trust și Heisman Trophy, City Football Group, care include cluburile Manchester City, Melbourne City și New York City. Nissan susține sportul în instituțiile de învățământ din SUA – sponsorizând 100 de colegii și universități – și campionatele aferente NCAA, care acoperă 22 de sporturi. În plus, Nissan are mai mulți brand ambasadori din lumea sportivă, incluzând jucătorii de football Gareth Bale și Sergio Agüero.