Jonn Mardenborough castigatorul GT Academy pe GT-R LM Nismo
Mardenborough, câștigătorul GT Academy, pe GT-R LM NISMO la Le Mans

CHICAGO – La salonul auto care a avut loc luna aceasta, Nissan a dezvăluit că Jann Mardenborough, câștigătorul cursei GP3, va fi unul dintre piloții noii mașini de curse GT-R LM NISMO. Mardenborough este de asemenea și câștigătorul GT Academy din 2011. Urmează un interviu cu Jann de la salonul auto de la Chicago. ABONEAZĂ-TE la NISMO.TV pentru a afla mai multe despre această mașină de curse uimitoare. #GTR #HeroComesHome @jannthaman

Mardenborough: Sunt foarte fericit că am avut prilejul să prezint această mașină pentru prima dată și să fiu desemnat ca pilot al modelului Nissan GT-R LM NISMO. Acest eveniment este la fel de important pentru mine ca și câștigarea GT Academy. Vorbesc despre bucuria de a te afla pe podium imediat după ce ai câștigat, știind că viața ta se va schimba în mod semnificativ.

"Faptul că am ajuns în vârful ierarhiei curselor de vehicule sport în cei trei ani și jumătate de când pilotez pentru Nissan, prin intermediul GT Academy, ca jucător de jocuri video, demonstrează că programul GT Academy funcționează. Iar pentru mine ca pilot, este extrem de motivant să ajung în topul curselor de vehicule sport. Faptul că am avut ocazia să concurez împotriva altor trei producători importanți de vehicule sport în acest an – în anul meu de aur – ca membru al echipei Nissan, este un sentiment cu adevărat grozav.

Mă gândesc la faptul că o mulțime de copii au urmărit reclama noastră de la Super Bowl, s-au gândit „incredibil, mașina asta arată fenomenal” și și-au dorit să intre în lumea motorsport. Aș dori să le spun că atunci când ai un vis despre ce te-ar pasiona să faci în viață, nu trebuie să renunți la el sub nicio formă. Trebuie să te străduiești să-l îndeplinești. Poate că ești foarte departe de el. Poate că ești foarte aproape. Dar dacă îl consideri doar un vis și nu te concentrezi pe realizarea sa, nu vei ști niciodată dacă ai fi putut să-l transformi în realitate.

Cu tata este Reclama Nissan la Super Bowl 2015
Reclama Nissan la Super Bowl 2015 | „Cu tata”

Partea mea favorită a acestei mașini este motorul. Vreau să spun că motorul este spectaculos. Este un motor de 3 litri V6 twin-turbo, oarecum similar cu cel de pe modelul de șosea Nissan GT-R. Puterea este absolut incredibilă. Ai la dispoziție un cuplu imens.

"Nimeni nu a mai văzut un vehicul LM P1 cu tracțiune față și motorul plasat frontal până acum. Necesită din partea mea un mod diferit de pilotaj, dar modul în care a fost proiectată această mașină oferă oportunități nebănuite – și desigur, posibilitatea de a obține viteze record.

"Pentru mine, cea mai bună parte a sportului cu motor o reprezintă cursele de noapte, pilotajul pe întuneric. Deoarece, la Le Mans, cursa are loc pe șosea. Este o suprafață de stradă. Ai semne de circulație, deoarece este drum public. Când rulezi cu 320 km pe oră în întuneric și luminile farurilor trec în fugă peste aceste semne de circulație, ai o senzație incredibilă. Nu vezi prea multe, dar intri într-un fel de transă, tur după tur, iar cele trei ore și jumătate pur și simplu zboară pe lângă tine. Este un sentiment unic, specific curselor de vehicule sport, pe care mi-l doresc în acest Nissan GT-R LM NISMO.

Thug Life pilotand Nissan GT-LM Nismo in stil mare
NONCONFORMISM: PILOTÂND GT-R LM NISMO ÎN STIL MARE! #thuglife #gtr

Acum mă voi întoarce acasă în Marea Britanie, în Țara Galilor. Apoi mă voi antrena în Northampton, lângă Silverstone, să mă obișnuiesc cu simulatorul.

Am visat întotdeauna că voi deveni pilot de curse. Nu știam cum să obțin asta. Dar oportunitatea a apărut prin intermediul Nissan GT Academy. După multă muncă, acum sunt aici. Așa că orice este posibil.

Sunt foarte fericit că fac parte din echipă, dar îmi doresc și rezultate, victorii și locuri pe podium. Sper că le voi obține. Mă voi strădui cât pot de mult pentru asta. Îmi doresc să fac ceea ce fac eu cel mai bine, adică să pilotez în curse cât pot de bine."